20150321_Fetele Albe_mesteceni

22 martie 2015

Suntem la Fetele Albe – locul cel mai misterios dintre toate Cetatile dacilor… eu, cautatoarea – calatoare si taciturnul meu prieten – calator, cel care si-a pastrat intacte sufletul si taria marii capetenii care a fost atunci, Aurus.

Se mai vad cateva ruine, din loc in loc se mai gasesc cioburi de oale din lut ars, dar tot ceea ce se mai poate zari in jur, pare ca apartine vremurilor noastre. Nu mai este nimic de atunci, doar cateva pietre asezate ciudat, cu scobituri carora e greu sa le deslusim rostul – pare ca nimic si nimeni nu ne mai poate spune ce s-a intamplat aici.

Da, sigur, am cautat, citit, invatat si discutat pe toate fetele, toate explicatiile: patru terase, cartierul de elita al capitalei Sarmisegetusa, locuinte. Sau chiar locul ascuns al preoteselor Zeitei Bendis, cele care pazeau fiinta Daciei…

Din 2010 (sambata 10 iulie 2010), de cand a fost redeschis Izvorul Vietii – Izvorul Constiintei Spirituale, pare ca locurile incep sa prinda viata. Cei care doresc si carora li se permite, vad si simt fiintele nevazute, ii “vad” pe cei care pazesc locurile, stau de straja pentru a-i indeparta pe nepoftiti.

Am imbratisat mesteacanul nu mai stiu a cata oara. Ii daruiesc cu duiosie, cat de multa lumina si iubire pot. Si incepe sa vibreze si sa-mi povesteasca.

Esti atat de tanar, cum oare stii ce a fost aici? Nu ti-e greu?
Stiu pentru ca totul este pastrat in pamantul din care ma hranesc si in aerul pe care il respir, in vantul care ma mangaie, in ploaia care ma spala… Nu e greu, doar este…

Mesteacanul alb pare atat de bland, dar in interior este dur, este un luptator, povesteste mai departe, fara urma de emotie:
Ce a fost atunci?
A fost mult sange. Prin noi se curata.
Cat mai trebuie sa se curete?
Inca mai este nevoie.
Au fost multi cei care s-au dus aici in Lumina?
Da… multi… si barbati si femei…
Eu plang…
Ei n-au plans, stiau ce ii asteapta, au crezut in misiunea lor si au facut totul ca sa pastreze comoara aici.
Ce comoara?
Asta inca n-ai voie sa stii, trebuie sa te ridici mai sus ca sa afli.

Spune-mi despre ei – il intreaba Aurus – mai sunt dintre ei inca aici, cu voi.
Da.
De ce nu s-au dus toti sus?
Unii nu au vrut sa se desprinda, altii nu au mai putut.
Noi putem sa-i ajutam?
Da, deja ati facut asta. S-au ridicat multi din cei ramasi.
Si pentru cei care mai sunt aici, ce putem face?
Ce ati facut deja – sa-i iubiti, sa luminati, sa le aratati ca n-au murit in zadar; sa le aratati ca sunt recunoscuti; ca faptele lor se afla; trebuie sa spuneti lumii despre ei.
Ce sa spunem?
Ca aici au fost eroi, care au luptat pentru cei care vor veni peste doua mii de ani

Si plang… multe lacrimi curg, ale mele si ale altora; aud bocetul de jale al padurii de atunci; cerem iertare, deschidem cai de Lumina, rugam ingerii sa vina sa-i ia pe cei pregatiti. Cerem ingaduinta pentru cei care inca raman ascunsi in padure.

….s-au luptat ca fiarele pana cand comoara a fost pusa la adapost…. Romanii au inteles ca nu pot folosi ceea ce era atat de bine ascuns si pazit si au hotarat sa distruga locul.

De ce se ajunge la aceasta uitare? Nu vrem sa uitam.
Asa este construita Scoala Pamant. Se organizeaza evenimentele si ele dureaza si mii de ani. Toti cei care au nevoie de lectiile pe care le dau acele evenimente participa intr-un fel sau altul la ele… chiar si dupa 2000 de ani…

Promitem sa revenim de cate ori putem; mi-e dor de ei, de voi, ai mei…

 

 

Advertisements